Viktor Eroviev ⟩ Navalny și Putin – poli rusi

Poezia lui Osip Mandelstami despre Stalin scrisă în ianuarie 1933 conține următorul vers: „Bucuria supremă este când victima moare” (traducere de Mart Valgataga). Mandelstam a fost distrus în lagărele de muncă din cauza acestui poem. Dar subiectul acestui poem sinucigaș este sadismul fericit al lui Stalin, care își trage aproape plăcerea sexuală din a-și rezolva conturile cu opoziția. Se poate găsi aceeași „bucurie absolută” în represiunea lui Putin și mai ales în răzbunarea lui împotriva lui Alexei Navalnîi? Această stabilire a scorurilor este ca un film cu încetinitorul, în care fiecare pas către distrugerea finală a inamicului este examinat cu interes și individualitate.

Atitudinea lui Putin față de Navalny se baza pe o ură fără margini. Pe baza sondajelor populației, ponderea lor politică nu a fost deloc egală. Susținătorii lui Navalny erau șapte până la zece la sută din populația rusă, iar Navalnîi a reușit să obțină doar sprijinul a 27 la sută dintre alegători la alegerile pentru primarul de la Moscova din 2013 – ceea ce este, desigur, un rezultat unic pentru un politician extremist. În epoca autonomiei lui Putin. Așadar, de unde a venit furia lui Putin față de Navalny, pe care nu l-a menționat niciodată pe nume în discursurile sale publice din cauza unor temeri păgâne? Oricât de paradoxal ar fi, încă din copilăria lui Putin.