Pacientului i s-a montat prima proteză electronică care trimitea semnale și organismului

În urmă cu câțiva ani, Hare și colegii săi au început o nouă procedură chirurgicală numită… La interfața neuromusculară agonistă (Interfața neuromusculară antagonist-stimulator sau AMI), dezvoltare. Are scopul de a simula propriocepția unui membru amputat și de a restabili mersul natural al persoanelor amputate. Chirurgii conectează capetele mușchilor agonist și antagonist, astfel încât să poată comunica între ei, mai degrabă decât să taie aceste perechi naturale.

Sondaj 2021 a arătat că, la persoanele amputate sub genunchi, o nouă tehnică chirurgicală oferă un control mai precis al membrului amputat și că mușchii rămași produc semnale electrice care seamănă foarte mult cu cei de la membrele sănătoase. În mod neașteptat, pacienții cu IMA au raportat, de asemenea, mult mai puțină durere și o mai mare libertate de mișcare în membrele amputate. Studiul actual a investigat dacă aceste semnale electrice ar putea genera comenzi pentru membrul protetic și pot oferi feedback proprioceptiv care ar permite utilizatorului să-și ajusteze mersul după cum este necesar.

Șapte persoane care au suferit o intervenție chirurgicală IAM au fost comparate cu șapte care au suferit o amputație tradițională sub genunchi. Toți au primit același membru bionic, o proteză motorizată de gleznă cu electrozi atașați la piele care detectează semnalele electromiografice (EMG) de la mușchiul piciorului (Tibialul anterior), care trece de-a lungul exteriorului piciorului, mușchiul gastrocnemius (Mușchi de vițel), care a fost eliberat chirurgical la pacienții cu IAM. Semnalele EMG au fost transmise unui controler robot care a ajutat proteza să calculeze cât de mult să flexeze glezna, cât de mult cuplu să aplice sau câtă energie să aplice.

Participanții la studiu au fost testați în diferite scenarii de mers pe jos: pe o potecă plată de 10 metri, în sus și în jos pe scări și pe o suprafață plană, evitând obstacolele. Cei cu AMI au putut să se miște mai bine, să meargă cu aceeași viteză ca oamenii fără amputare și să evite obstacolele mai ușor. Mișcările lor au fost mai naturale și au putut să coordoneze mai bine mișcările membrelor protetice și sănătoase. De asemenea, au putut să se împingă de pe pământ cu aceeași forță ca și oamenii fără membre amputate.