În atenția scriitoarei/regizoarei Chloe Okuno

După absolvirea UC Berkeley, scriitoarea/regizoarea Chloe Okuno (Clasa AFI din 2014) și-a îndreptat atenția către realizarea de filme, aplicând la programul de regie al Conservatorului AFI pentru a o ajuta să o antreneze și să o pregătească pentru drumul de urmat. În timp ce era la AFI, ea a prosperat, realizând filmul de groază premiat SLUT și primind prestigiosul Franklin J. Shaffner Fellow Award.

Inspirat de munca unor maeștri precum David Fincher, Sofia Coppola, John Carpenter și Hal Ashby, Okuno și-a făcut o nișă regândind filme de groază inteligente și psihologice. Ea a scris și regizat un segment din serialul de antologie V/H/S/94, care a avut premiera mondială la Fantastic Fest în 2021. Debutul ei în regie WATCHER, care a reunit-o cu directorul de imagine Benjamin Nielsen și cu editorul Michael Block (ambele AFI Class). din 2014), a fost filmat în perioada de vârf a pandemiei în România. După premiera mondială a lui WATCHER la Festivalul de Film de la Sundance la începutul acestui an, RogerEbert.com a numit filmul „un thriller de modă veche, cu o bătaie modernă a inimii. [and] un anunț despre Okuno ca un talent major de urmărit.” În martie, WATCHER și BODIES BODIES BODIES, pe care ea le-a co-scris, au fost ambele proiectate la Festivalul de film SXSW 2022.

AFI a vorbit cu Okuno despre ce a atras-o inițial la Conservatorul AFI, de ce genul de groază rezonează atât de profund și despre abordarea ei de a regiza viitoarea dramă criminală RODNEY & SHERYL, cu Anna Kendrick.

AFI: Felicitări pentru că am avut două filme la SXSW – WATCHER și BODIES, BODIES, BODIES! Ce înseamnă pentru tine să-ți proiectezi filmele la festival anul acesta și să cânți în fața unui public care va fi acolo în persoană pentru prima dată în trei ani?

Chloe: Mulțumesc! În orice împrejurare, s-ar simți incredibil să avem un film la SXSW, dar aceasta este și prima dată când voi vedea filmul terminat cu un public, așa că este deosebit de interesant.

AFI: Poți să povestești despre experiența ta de reunire cu directorul de imagine Benjamin Nielsen și editorul Michael Block, care au fost la AFI cu tine și despre cum ai format o colaborare strânsă în timpul realizării filmului WATCHER?

Chloe: Block, Benji și cu toții am lucrat împreună la filmul nostru de teză AFI SLUT, care a fost o experiență foarte minunată și foarte provocatoare. Am pledat cu fermitate ca ei să vină la bordul acestei funcții, deoarece știam cât de grozavi sunt amândoi în ceea ce fac. Și, de asemenea, am simțit că ar fi un beneficiu imens să lucrez cu oameni cu care am împărtășit deja un limbaj comun – atât din munca noastră împreună pe SLUT, cât și din trecutul nostru ca AFI. Abordăm filmul în aceleași moduri – înrădăcinate în povestea și arcul emoțional al personajelor. Știu că sună foarte simplu, dar surprinzător nu toată lumea funcționează așa.

AFI: Ce este despre genul de groază care rezonează atât de puternic pentru tine?

Chloe: Găsesc că groaza vorbește emoțiilor într-un mod care este mai accesibil pentru oamenii care sunt reprimați. Este mai ușor să canalizezi sentimentele incomode atunci când o faci prin metafora monștrilor. De asemenea, sunt foarte frică în general, așa că mă relaționez foarte mult cu oamenii din filmele de groază.

AFI: Când ați decis să mergeți la școala de film, ce a făcut Conservatorul AFI să iasă în evidență?

Chloe: Mi-a plăcut că a fost un program de doi ani și mi-a plăcut foarte mult că părea să fie despre învățarea prin acțiune și prin realizarea de fapt a cât mai multe filme posibil în acea perioadă de timp. Dar cel mai mare factor în aplicarea la AFI a fost următorul: când am făcut unul dintre primele mele scurtmetraje ca un tânăr de 19 ani, fără conexiuni sau resurse, am mers cu mașina la campusul AFI și am postat o notă pe un panou comun în căutarea un DP (pentru ca am auzit ca cei mai buni erau la AFI). Am primit un răspuns și acea persoană a ajuns să-mi filmeze scurtmetrajul. Și-a adus destul de mulți dintre colegii săi să lucreze cu el și a devenit foarte clar că aveau o legătură super strânsă, bazată pe acest fundal AFI. Mai mult decât orice, am vrut să găsesc acei colaboratori creativi esențiali.

AFI: Care sunt unele dintre cele mai bune sfaturi de filmare pe care le-ați primit de la Facultatea AFI și/sau de la colegii dvs. de la Conservator?

Chloe: „Acceptabil nu este acceptabil” este unul care îmi rămâne mereu în minte de la Facultatea AFI Andy Wolk. Este doar o reamintire bună să nu vă mulțumiți. Este atât de greu când ești cel aflat în centrul atenției, luând decizii creative care afectează direct pe toți cei din jurul tău. Din nefericire, ca femeie, mi-a fost oarecum forțat de la naștere să nu fac tam-tam sau să nu îngreunez lucrurile în vreun fel pentru oamenii din jurul meu. Dar, la sfârșitul zilei, ești persoana de pe platou care trebuie să forțeze pentru a se asigura că primești ceea ce îți trebuie.

AFI: În calitate de Alum AFI, poți descrie câteva dintre instrumentele cu care AFI te-a înarmat ca regizor? Ce lecții ai învățat pe care le mai folosești în carieră?

Chloe: Punctul de vedere narativ este probabil cel mai mare. Încerc întotdeauna să construiesc limbajul vizual în jurul emoțiilor protagonistului nostru – cu siguranță o lecție pe care am luat-o din timpul petrecut la AFI.

AFI: De curând v-ați atașat să regizați viitorul film RODNEY & SHERYL. Ce te-a atras la proiect și te-a făcut să vrei să faci parte din el?

Chloe: Eram deja la curent cu povestea lui Rodney Alcala înainte de a citi scenariul. Este un criminal în serie care a operat în mare parte în anii ’70 în toată California și a fost condamnat pentru uciderea a cinci femei, dar se crede că este responsabil pentru alte zeci. A apărut și în THE DATING GAME în 1978 (după ce ucisese deja cel puțin o femeie). Am urmărit clipul apariției sale în emisiune și mi s-a părut profund ciudat și neliniștitor.

Scenariul foarte genial al lui Ian McDonald este inspirat de burlacul din viața reală din serial – Cheryl Bradshaw. Filmul ne permite să explorăm nu doar Rodney Alcala, criminalul, ci și cultura mai largă care îi permite să înflorească. Ea creează un contrast foarte elementar între două realități diferite. Există realitatea THE DATING GAME, care prezintă o versiune caricatură, hiper-idealizată a modului în care bărbații și femeile interacționează. Apoi, există realitatea pe care Cheryl o întâlnește în viața ei de zi cu zi ca femeie și actriță care lucrează, care este o propunere mult mai întunecată.