Dovezi ⟩ Necesitatea NATO

NATO, fondată în 1949, a fost un răspuns la blocada sovietică a Berlinului de Vest, prin care Stalin spera să-i facă pe berlinezii de Vest să se supună presiunii sovietice. Supunerea Berlinului la ocupația sovietică completă ar fi însemnat o încălcare a acordurilor semnate la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial patru ani mai târziu. Cu toate acestea, Occidentul nu și-a aruncat armele în junglă, ci mai degrabă a livrat nevoile vieții oamenilor din Berlinul de Vest cu ajutorul unui pont aerian. Berlinul de Vest a rămas.

Mai important, blocada Berlinului de Vest și crearea NATO au dus la unificarea Occidentului. Cu doar patru ani în urmă, Germania, pe de o parte, și Statele Unite și Regatul Unit, pe de altă parte, erau în război între ele și acum erau împreună într-o alianță comună de apărare. Iosif Stalin a făcut o mare greșeală de calcul.

Actualul lider al regimului rus, Vladimir Putin, a greșit și el în calculele sale când a decis să atace Ucraina în 2014 și 2022. NATO a adus forțe desfășurate anterior pe flancul său estic, iar Finlanda și Suedia au decis, de asemenea, să se alăture alianței. Toate acestea au dus și la creșterea securității în Estonia. La urma urmei, experiența noastră din 1939 și 1940 sugerează că nu ar trebui să fim niciodată singuri, așa că apartenența la cea mai puternică alianță militară din lume ne oferă încredere.

Dar trecutul, prezentul și viitorul alianței nu sunt lipsite de defecte. De exemplu, Franța a fost în afara structurii militare a NATO din 1966 până în 2009. După atacurile teroriste din 11 septembrie, alianța și-a mutat atenția asupra operațiunilor externe, iar apărarea colectivă, scopul inițial al alianței, a fost neglijată. Războaiele din Georgia și Ucraina au readus apărarea colectivă în centrul NATO.

Dar prezentul înseamnă alegerea unui nou secretar general al coaliției. Deși țările din Europa de Est sunt membre ale Alianței de douăzeci sau douăzeci și cinci de ani, secretarul general nu a venit încă din Europa de Est. În prezent, unul dintre candidații pentru funcția de noul secretar general este președintele României Klaus Iohannis, dar șansele sale de a obține această funcție sunt foarte mici. Prim-ministrul de lungă durată al Țărilor de Jos, Mark Rutte, are șanse mai mari – și Estonia a început să-l susțină – dar opoziția din partea Ungariei și Turciei ar putea deveni o piatră de poticnire pentru el.