Are o meserie frumoasa - architect - si o pasiune si mai frumoasa -  fotografia. Le imbina in moduri originale, inovatoare, structurate sub forma unor materiale care starnesc rapid interesul. Are idei multe, planuri cu duiumul si energie suficienta pentru toate. Mai nou are si statutul de doctor in arhitectura, dar nu isi etaleaza proaspat-dobanditul titlu decat atunci si acolo unde e nevoie. Pune cativa zambici si cateva vorbe frumoase in fiecare mail, si tind sa cred ca asa face si in discutiile fata in fata. O parte din sufletul si mintea lui Vlad Eftenie, in interviul ce urmeaza. [Foto: Vlad Eftenie]

[1.] Multe dintre fotografiile tale sunt, dupa cum tu insuti le-ai numit, "urban stories". Spuneai ca, pentru a face fotografiile acestea, incerci sa fii cat mai discret. Ai avut vreodata probleme cu oameni care te-au surprins fotografiindu-i si au fost nemultumiti de asta?

Discretia este o conditie a instantaneului sincer. Cred ca fotograful, in abordarea fotografiei de strada, trebuie sa fie un martor tacut, orice influentare a situatiilor avand ca prim efect dezechilibrarea resurselor spontane si naturale ale acestora. Prezenta fotografului se supune unor "strategii" necesare, incercarea de a evalua si stapani imprevizibilul, fiind si ea o conditie de lucru. De altfel, imprevizibilul este acela care face atat de inaccesibil acest gen, in adevarata sa dimensiune epica si poetica. O buna cunoastere a comportamentului, a evolutiei situatiilor efemere, o doza de predictie - sunt ingrediente pe care fotograful trebuie sa stie sa le utilizeze in avantajul sau si al fotografiei sale. Plecam de la premisa ca oricine are drept asupra imaginii sale si se poate opune fotografierii. Aici intervin strategiile de abordare: exista situatii pe care nu vrei sa le ratezi si atunci incerci sa fii cu un pas inaintea subiectului. Aceasta este o conditie optima de realizare a demersului fotografic, iar "invizibilitatea" fotografului pe strada este un rezultat al strategiilor proprii, ca prezenta pe strada.

In momentul in care esti insa reperat, intervine "negocierea" cadrului. Exista pareri care afirma ca pe strada e bine sa-ti disimulezi intentiile. Contrazic ferm aceasta pozitie; disimularea [ca gest care ascunde] - din contra, putand atrage si mai mult privirile. Eu adopt o prezenta transparenta, imi anunt intentia prin afisarea cat mai vizibila a aparatului, initiind astfel primul pas al negocierii: cine nu doreste sa fie fotografiat, va opta pentru evitarea privirii aparatului. De aici, negocierea trece la o alta etapa, prin reperarea acelor situatii si persoane care accepta prezenta aparatului foto. In unele cazuri, negocierea se face din priviri, mediile culturale care accepta prezenta fotografului fiind cele mai accesibile. Atunci cand contactul verbal devine necesar, noi tactici pot intra in actiune, depinzand de situatie, de modul de comunicare, de stare, de prezenta de spirit. Uneori, contactul verbal constituie o etapa necesara si placuta, comunicarea pozitiva cu subiectul aducand cu sine povesti noi, care devin substratul imaginii, in activitatea mea dialogul neavand in general rolul de a negocia o fotografie, ci povestea "de dupa", fotografia fiind deja facuta in prealabil. Tine de capacitatea fotografului [a se citi diplomatie] sa stie sa intampine si sa evite contactul si urmarile negative cu un subiect care poate refuza fotografierea [iar mediul autohton este foarte bogat in asemenea exemple], "limita" fiind ea insasi o dimensiune negociabila. Personal am avut, desigur, de-a face si cu evenimente negative pe care le-as fi putut preintampina, experienta se bazeaza insa si pe acestea. Pentru mine, actul fotografierii aduce cu sine o stare pozitiva, gesturile si modul de a fotografia fiind orientate exclusiv catre o dimensiune pozitiva a contactului cu celalalt, cu necunoscutii carora incerc sa le descopar povestile.

[2.] La ce te referi cand spui ca ai avut parte si de evenimente negative?

Negativa devine o situatie care escaladeaza insasi reactia negativa a subiectului si depinde de cativa factori. Ea apare atunci cand, in ciuda precautiilor sau a avertismentelor prealabile, ai facut totusi poza. De la simpla admonestare verbala pana la interpelarea politiei, pot spune ca s-au intamplat multe, niciodata insa violente. Le rememorez anecdotic, sub forma de povesti - si sunt destule, ele depasesc insa spatiul acestui interviu. Pot spune ca din ele trebuie sa inveti cand nu trebuie sa impingi limita, desi acest fapt devine el insusi subiect de studiu, impins mai departe. Nu trebuie uitat insa ca scopul este fotografia, si nu provocarea inutila.

[3.] Ti s-a intamplat vreodata sa primesti reactii negative de la oameni pe care i-ai fotografiat si, mai apoi, si-au vazut portretele publicate pe x situri?

Plec mereu de la premisa ca nu as publica ceva care ar atenta la imaginea cuiva, situatiile fotografiate ramanand intr-un plan poetic si nu "de investigatie". E bine, insa, sa te informezi, intrucat pot aparea si situatii mai "complicate", cu tenta comica. Fotografiam, de exemplu, un cuplu care se saruta cu patima, cand la un moment dat ea ma roaga sa nu public imaginile pe net, pentru ca el ar fi casatorit [cu altcineva, evident]; un muncitor de pe o schela m-a rugat sa nu public imaginile pentru ca prietena lui stia despre el ca e barman; un al barbat a venit dupa mine sa ma intrebe ce fac cu pozele rugandu-ma sa nu le public pentru ca nu vrea ca sotia lui sa afle ca atunci el era la carciuma - povestile sunt multe. Prin aceasta e bine sa stim, ca fotografi, ca ceea ce vedem nu e mereu ceea ce pare, desi suntem convinsi mereu ca fotografiem simpla realitate. Mai mult, asa cum am afirmat deja, mi-am propus ca prin fotografie sa aflu povestile oamenilor - fotografiate sau nu, ele exista si pot fi povestite, trebuie doar sa te apropii de ele.

[4.] Si te induri sa renunti la a publica un cadru bun, daca cei fotografiati te roaga asta ?

Nu pot spune ca au fost dese aceste situatii, cine s-a lasat fotografiat si-a dat acordul implicit, iar cine nu a stiut ca este fotografiat nu are cum sa ma roage ceva, in principiu. Eu consider prezenta oamenilor pe strada ca pe ceva dat, fiecare dintre noi avem acces la imaginea si prezenta celuilalt, fotografia este doar un mijloc de fixare a observarii. In general, fotografierea este un continuum, de la observarea situatiei pana la publicarea imaginii, daca apare o sincopa pe drum [ca situatia pe care o numesti] trec mai departe, exista multe alte imagini care merita o analiza si, eventual, sa fie promovate.

[5.] Cat timp petreci, in medie, intr-un loc, "luand pulsul" strazii, inainte de a incepe sa declansezi?

Pentru mine este foarte importanta conectarea afectiva la elementele care descriu cadrul actiunii fotografice. In activitatea mea am denumit "imersiune in sit" acest proces de adaptare si intelegere a locului, de "respirare" a cadrului. Mai mult, "radarul" fotografului este conectat prin simturile care incearca sa parcurga toate planurile care alcatuiesc ambianta - vizual in primul rand, auditiv, olfactiv, care contribuie impreuna la conturarea unei stari. Prin stare, devin accesibile acele planuri de ordin subiectiv, invizibile, personale. Corelarea acestui plan cu cel potential obiectiv este in masura sa deschida un gest fotografic cu o amplitudine sporita. Atunci cand mizezi pe instantaneu, pe intuirea momentului decisiv - este esential sa fii cu o miscare inaintea subiectului, sa poti anticipa desfasurarea actiunii si evolutia subiectului astfel incat declansarea doar sa confirme simtirea secundei de gratie.

Cat timp cu siguranta nu pot aprecia [cantitativ], depinde de mai multe variabile, printre care foarte importanta este starea proprie din momentul inceperii gestului fotografic. Acesta e doar un punct de plecare - sunt deschis - si asta este o conditie de lucru, sa ma incarc, prin adaptare, cu atmosfera locului astfel incat starea interioara sa rimeze pe aceleasi unde [pe cat posibil] cu locul si oamenii. Vibratia aduce cu sine conectarea sensibila, si gestul fotografic iese din planul observatiei "reci", neasumate. Prima declansare e cea mai grea, apoi totul vine de la sine. Un loc "bun" este acela cu care pot rima si care imi ofera acea vibratie care ma incarca pozitiv, actul fotografieirii avand pentru mine si acest scop.

[6.] Ai anumite tipuri de spatii de fotografiere preferate [de genul piete, parcuri, bulevarde etc. - unde sa iti gasesti mai usor inspiratia sau unde pur si simplu, dintr-un motiv saul altul, sa-ti placa mai mult sa iesi la pozat]?

Locul preponderent de actiune pentru mine este Orasul. Probabil prin prisma formarii profesionale, dar si ca locuitor urban, orasul constituie scena pe care o studiez in mod special. Trebuie mentionat faptul ca fotografia in mediul urban se supune unor cu totul alte reguli decat cea in mediul rural, demersul fotografic necesitand o alta abordare, constrangerile fiind diferite. Cum am spus, consider orasul ca fiind o mare scena, avand trecatorii, pietonii, oamenii ca actori ai unor gesturi efemere. Orasul suprapune nenumarate straturi, atat fizice cat si temporale, fiind un sistem complex a carui descifrare necesita un efort sustinut si chei de citire multiple, adaptate si adaptabile prin prisma viziunii si disponibilitatii creative a fotografului.

La prima vedere, putem afirma ca mediul urban inseamna si presupune prezenta strazilor, pietelor publice, parcurilor, cladirilor, oamenilor, masinilor, sunetelor, agitatiei cotidiene - intr-un cuvant, Orasul.  Acesta se dezvolta atat pe verticala, pe orizontala, in profunzime cat si in timp, suprapunand timpul lung al istoriei orasului cu timpii scurti ai trecerii efemere. Constientizarea acestor dimensiuni concomitente poate crea senzatia de cuprindere dificila, fotografia reusind insa sa le aduca la un numitor comun si sa le concentreze la capatul declansatorului - aceasta fiind poate una din caracteristicile "magice" ale fotografiei. Elementele fizice, precum strada, piata, prezenta cladirilor si a oamenilor sunt coordonate comune ale oricarui mediu urban. Spiritul insa este cultural determinat si este caracteristic si unic fiecarei "zone" abordate, de la est la vest si de la sud la nord. Fotografia mea incearca sa surprinda acest spirit al locurilor, incercand sa afle atat diferente cat si specificitati, povestile urbane aducand cu sine amprenta oraselor parcurse. Ca exercitiu, astfel se poate arata prin ce anume Bucurestiul este diferit de Sibiu, Parisul de Viena sau Helsinki de Erevan [de exemplu] - strada, piata, cladirile, oamenii incarcand cu amprenta lor unica imaginile surprinse. O a doua privire, mai profunda, capteaza acele elemente care descriu ambianta si caracterul locului parcurs, cautand in acelasi timp povestile pe care momentele efemere le soptesc fotografului.

Asa cum spuneam mai devreme, inspiratia mea depinde de capacitatea de vibrare a locurilor la care incerc sa ma racordez in plan sensibil, si mai putin de localizarea precisa in cadrul tesutului urban - fie strada, bulevardul, pietele sau parcurile. Interesul meu este indreptat catre suprinderea si aflarea povestilor desprinse prin trecerea efemera in cadrul spatiului cotidian al orasului, necunoscutii impartasindu-mi o fractiune de secunda, suficient insa cat sa pot desena povesti, pe pelicula.

[7.] Gasesti mai multa inspiratie in locuri nou descoperite de tine decat in locuri prin care treci zi de zi, sau ti-e totuna?

In fotografie, cele doua momente/secvente sunt complementare si nu pot afirma ca o prefer pe una, celeilalte. Coroborate, acestea determina un gest fotografic amplu. Fiecare etapa are momentele sale cheie pe care eu le urmez si le "ascult" cu consecventa.

"Citirea" la prima vedere aduce cu sine o vibratie pura, fotograful nu cunoaste inca dinamica locului si nu este conectat la niciun reper anume; este o etapa de acomodare, de contact, de acumulare. Elementele de noutate sunt acum bogate in informatii de orice natura si determina o reactie spontana, intensa. Este momentul in care orice poate impresiona, determinand declansarea, chiar frenetica. Exista pareri impartite cu privire la felul in care fotograful ar trebui sa trateze aceasta etapa. Exista parerea ca mai intai e bine sa studiezi locul si apoi sa-l parcurgi fotografic, confirmand observatiile bazate pe experienta anterioara a locului. Eu prefer si chiar caut contactul fotografic la prima vedere cu un loc, lasandu-ma ghidat de instinct si emotie, cea care determina declansarea [in acceptiune proprie, emotia este declansatorul esential al gestului fotografic], preferand sa cunosc locul prin fotografiere activa, si nu doar pasiva, contemplativa. Experienta mi-a aratat ca reactia spontana si emotiva naste cadre valoroase tocmai prin faptul ca ele respira emotia "primei intalniri"
cu locul, manifestata cel mai intens in aceasta prima etapa de cunoastere a unui loc. Cunoscand valoarea acestei etape, incerc sa o emulez si atunci cand simt ca locul isi epuizeaza resursele poetice, desi in fotografia urbana acest fapt este putin probabil sa se intample definitiv, orasul fiind el insusi un organism dinamic care evolueaza constant si se reinventeaza in fiecare moment, fotograful trebuind sa fie constient de acest fapt. A fi "turist" in propriul oras este un exercitiu pe care-l adopt de cele mai multe ori in Bucuresti, in cautarea acelei priviri neancorate inca in rutina si neobosite in a cauta o noua viziune.

Desi prefer reactia spontana a primei parcurgeri, "mirarea", nu am rezistat niciodata tentatiei de a aprofunda un loc. Exista mereu un sentiment ca mai e ceva de aflat, ca nu ai reusit sa surprinzi inca esentialul, ca locul inca are lucruri noi de aratat - ceea ce este mereu adevarat, in lumina celor spuse mai sus. Aceasta a doua etapa aduce cu sine cunoasterea profunda a locului, reactia fiind acum filtrata prin experienta anterioara, pragul de declansare al acesteia bazandu-se pe stimuli mai puternici. Situatiile parcurse sunt privite tocmai prin acest filtru ce adanceste profunzimea demersului fotografic. Cadrele isi pierd insa din spontaneitate, constructia acestora fiind mult mai riguroasa prin prisma faptului ca se aleg acele coordonate esentiale, acum cunoscute.

Parcurgerea eficienta a celor doua etape determina asamblarea unei imagini de ansamblu complexe a locului, cadrele alcatuind acele piese reprezentative ale "puzzle-ului" care este orasul.    

[8.] "Nu am rezistat niciodata tentatiei de a aprofunda un loc." Sa fie vorba de un defect profesional aici? ["defect" privit nu din prisma unui lucru negativ, daunator]

As pune acest fapt mai degraba in seama unei coordonate personale, aceea a curiozitatii. Desigur, profesional am o relatie bine determinata cu orasul, cu locuitorii sai, fotografia fiind in cadrul activitatii mele un instrument al observarii si investigarii. Mai mult, fotografia este pentru mine, in plan personal, un instrument al cunoasterii. Orasul suprapune traiectorii, locuri, momente intr-o infinitate de planuri, demersul fotografic incercand sa le patrunda in adancime. Sunt insa constient ca gestul meu este subordonat viziunii proprii pe care incerc sa o largesc cat mai mult, dar care nu-si poate asuma integralitatea intelegerii obiective [si pe care nici nu si-o propune]. Fiind constient de multitudinea evenimentelor care se petrec concomitent, timpul este acela care aduce cu sine principala variabila. A te afla la momentul [timpul] potrivit, in locul potrivit, poate fi o chestiune de sansa, ajutata prin intuitie. In fiecare [alt] moment insa se pot petrece lucruri, cadrul cotidian este imprevizibil in mare masura. Daca ies luni dimineata pe strada si fotografiez un loc sunt constient ca marti la aceeasi ora s-ar putea petrece altceva acolo, sau miercuri seara, si nu acolo ci la doua strazi distanta, la toamna, in acelasi timp si la trei strazi distanta sau chiar la un metru de mine s-ar putea intampla altceva. Aceste variabile sunt imposibil de cuprins, ubicuitatea nefiind inca o coordonata accesibila, chiar si fotografilor cu har. Curiozitatea este aceea care ma impinge sa sper ca voi afla ceva mai important la alt moment, in acelasi sau poate in alt loc. Studiul aprofundat, asa cum pot exemplifica prin parcurgerea centrului vechi al Bucurestiului, inceput acum 4 ani si aflat inca in desfasurare, sau studiul Parisului - sunt supuse acestei curiozitati care aduce cu sine cunoasterea locului si oamenilor, a variabilelor si acelor elemente definitorii ale locului. Cu cat cunoasterea este mai larga insa, cu atat intensitatea trairii scade, emotia cedand locul unei linisti similare aceleia care se naste cand stii ca te afli printre oameni cunoscuti, apropiati. Nevoia de noi emotii si vibratii este aceea care ma impinge mai departe, in necunoscut, lasand in urma locurile vechi, acum "prietene", cunoscute, care s-au lasat cercetate si privite indelung.

[9.] Ce anume presupune "studiul aprofundat" al centrului vechi al Bucurestiului?

Studiul aprofundat isi propune si are ca urmare cunoasterea sensibila a unui loc, in sensul patrunderii dincolo de limitele impuse de statutul de simplu pieton care parcurge zona, cu un acces si o cunoastere extinse; mai mult, inseamna apropierea de oamenii locului, aflarea si rezonarea la povestilor lor, intelegerea modului lor de viata, relationat cu locul; inseamna sa stii ce se intampla la un moment dat, unde si cu cine; de asemenea, inseamna cunoasterea "patologiei" locului, a dinamicii sale - atat construite cat si umane. Desigur, acest fapt nu poate avea o acoperire globala. M-am atasat in timp si am descoperit o deschidere in zona Blanariei de pe strada Franceza sau in cateva sectoare ale Caii Mosilor vechi, apropiindu-ma de cateva familii care locuiau temporar acolo. Timpul este dimensiunea esentiala a acestui excercitiu, fenomenul apropierii avand loc in timp, fiind treptat-treptat acceptat ca prezenta non-agresiva, in fata caruia oamenii isi marturisesc pasurile. Secventa Blanariei mi-a oferit in timp tablouri memorabile, atat inainte cat si pe timpul santierului de reabilitare a infrastructurii si renovarii urbane. Oamenii stiu ca eu sunt acela care vine sa faca poze, cu care pot schimba o vorba tihnita, care le aduce poze cu ei si are timp sa-i asculte si sa-i priveasca, intr-un cuvant - cineva caruia ii pasa. Intalnindu-ma cu ei pe strada, in alte zone ale centrului vechi, ne salutam, ne oprim sa discutam iar la fata locului prezenta imi este acceptata, pozitiv. Pentru familiile de pe Mosilor am avut initiativa, odata, cu cativa prieteni, sa le ducem haine pentru anotimpul rece, conditiile de locuire fiind sub-umane.  Alta data am asistat la un eveniment neplacut, alaturi de echipele de pompieri, salvare si politie. Te atasezi de loc si de oamenii sai si iti pasa, sincer, fotografia fiind deseori uitata in avantajul comunicarii reale, ea nemaifiind un gest necesar.

Asadar, cunoasterea locului are loc prin atenta observare a rutinei cotidiene si a oamenilor, purtatori de povesti.

[10.] Si ai ales centrul vechi din considerente ce tin strict de estetica sau ai avut si alte motive?

Pentru centrul vechi am in primul rand o mare parere de rau, motivatia depasind cadrul acestei convorbiri. Estetica nu a fost un motiv - dinamica, evolutia tesutului urban si unitatea stilistica interesandu-ma ca arhitect. Am realizat faptul ca santierul de reabilitare se va extinde pe o perioada nedeterminata, fapt care urma [si chiar a  facut-o] sa-i afecteze utilizarea curenta intr-un mod care mi-a starnit interesul, utilizarea spatiului public fiind pentru mine un subiect de interes aprofundat si in cadrul tezei de doctorat. Apropierea si intelegerea locului a avut loc in urma vizitelor nenumarate, la perioade scurte de timp. A fost o ocazie sa studiez centrul vechi, loc pe care il parcurgeam in general doar pentru a vizita consignatiile cu aparate foto, peisajul uman si construit nefiind neaparat prielnice unei promenade de placere, fapt care din pacate inca este valabil si astazi. Relationarea afectiva cu locuitorii acelor zone pe care le-am amintit mai sus s-a transformat intr-un mobil al prezentei mele constante.

[11.] Urmeaza sa sustii o teza de doctorat despre fotografia de strada. Spune-mi mai multe despre aceasta lucrare.

In momentul publicarii discutiei noastre teza va fi fost deja sustinuta. Fotografia de strada este doar unul dintre subiectele tratate in cadrul lucrarii. Cu titlu mai general, aceasta abordeaza investigarea in planul imaginii orasului cu ajutorul instrumentului fotografiei. Lucrarea dezvolta mai multe planuri teoretice complementare, avand ca suport de studiu spatiul public urban si este construita din perspectiva arhitectural-urbanistica. Este adresata in primul rand arhitectilor si urbanistilor, carora le propune o metoda de intelegere a orasului, a functionarii sale, fiind o pledoarie pentru apropierea de oamenii [locuitorii] care confera noi sensuri, prin perceptie, la nivelul comportamentului reflectat in utilizarea directa a dispozitivelor spatiale ale cadrului urban. Tinand seama ca produsul activitatii arhitectilor si urbanistilor intra de la un moment dat intr-o dimensiune care depaseste sfera proiectiilor proprii obiectului de specialitate, oamenii [locuitorii] fiind aceia care creeaza noi sensuri si reinventeaza, practic, in fiecare moment orasul, este necesara cunoasterea aprofundata a acestora si a actiunilor prin care se altereaza continuu spatiul actiunilor cotidiene. Cunoasterea obiectiva este necesar a fi extinsa, prin complementaritate, cu o intelegere sensibila a cadrului urban, in plan subiectiv, stiut fiind faptul ca fiecare persoana are o perceptie proprie subiectiva a realitatii. Pornind de la filosofia perceptiei, care considera realitatea ca fiind alcatuita dintr-o infinitate de planuri [Kant], stiind ca orasul se poate "scrie" si descompune ca un text [Payot, Derrida], locuitorii fiind aceia care produc la randul lor cadrul cotidian [de Certeau], prin lectura [utilizare], orasul necesita cronica [Mihali], fotografia fiind acel instrument capabil de a "scrie cu lumina" [Niepce], avand capacitatea sa patrunda realitatea constituita din planuri multiple intr-un sistem in care fiecare devine oglinda celuilalt [Sontag]. Rezultatul vizual si vizibil al investigarii transgreseaza imaginea cadrului concret printr-o adevarata "alchimie" ce ofera realitatii imediate intruchiparea intr-o imagine noua, incarcata fiind acum de sens si semnificatie prin insasi complexitatea ingredientelor care o alcatuiesc, impartasind efemerului iluzia vesniciei.

Abordarea structurata a investigarii evidentiaza resorturile metodei observarii, prin implicarea unui demers fotografic, capabil sa ofere observatorului [fotografului] accesul concomitent la studiul Spatiului, al Societatii - cu posibilitatea de a focaliza pana la nivelul individului, a Utilizarii si Interactiunii - specifice relatiei sistemice a celor doua dimensiuni majore si a Timpului, factor cheie al evolutiei societatii si putin accesibil cu atata darnicie altor domenii, ca cel al fotografiei.

Multiplele criterii de analiza ale orasului sunt considerate si analizate prin procesul observarii, investigarea afland asadar prin fotografie un instrument adecvat de "scriere". Investigarea metodica necesita concursul unor competente specifice din partea observatorului, atat planul obiectiv cat si cel subiectiv - prin coroborare, avand capacitatea de a descrie un gest profesional adecvat, cat mai extins, destinat cunoasterii.

Ca factor de noutate am introdus conceptele de "imersiune in sit" - ca metoda de observare complexa si "portret urban", ca sinteza a investigarii fotografice.

Cum lucrarea nu si-a propus sa fie un manual de fotografie, subiectul fotografiei de strada este dezvoltat partial, ca si categorie tematica a fotografiei - instrument al procesului de observare si investigare a imaginii orasului. Mi-am propus insa sa dezvolt acest subiect in lucrari ulterioare, fiind pentru mine un subiect de interes reflectat in activitatea mea fotografica. Asa cum am mentionat - teza de doctorat este destinata unui mediu profesional specializat, capitolele care dezvolta intelegerea orasului si procesul de investigare fotografica fiind insa accesibile oricui este interesat de aceste subiecte [incluzand aici si fotografia de strada], textul fiind in curand disponibil [integral] atat pentru download in format electronic cat si sub forma de carte.

[12.] In cazul tau se simte puternic influenta meseriei [architect] asupra pasiunii [fotograf]. Ai putea, in punctul la care ai ajuns acum, sa renunti la una dintre ele si sa te dedici complet celeilalte?

Perioada elaborarii tezei a realizat concilierea celor doua domenii, relatia fiind in final una de "congruenta". Initial fotografia a fost pentru mine o modalitate de a evada din constrangerile obiective impuse de domeniul arhitecturii, in fotografie simtindu-ma liber sa fac ceea ce simt [fara conditionarile aduse de termeni ca beneficiar, structura de rezistenta, buget, etc.]. Fotografia a fost [si a ramas] un mijloc lipsit de conditionarile curente, o cale de a descoperi lumea si pe mine insumi. Am propus punerea sa in slujba arhitecturii prin prisma celor aflate pe parcursul exercitiului fotografic, intr-o maniera umanista, realizand faptul ca asa cum imi este mie de folos - ca arhitect, poate fi si altor arhitecti si domeniului insusi. Astfel, nu se poate pune problema renuntarii la una in favoarea celeilalte, gestul aducerii lor la un numitor comun fiind realizat, undeva intr-un plan subconstient, poate tocmai pentru a preintampina aceasta dilema. Fotografia ramane o pasiune careia, in plus, i-am oferit o cale de a se alia cu arhitectura, imbogatindu-se reciproc, din perspectiva subiectului studiat si aprofundat.   

[13.] Saptamana trecuta [n.r. 26 februarie] ai sustinut teza de doctorat. Cum ti-a mers ?

Recunosc ca am avut emotii, urma sa-mi prezint lucrarea in sedinta publica si sa ascult referatele critice ale membrilor comisiei. Pe parcursul elaborarii lucrarii exista mai multe intalniri cu indrumatorul care o "dirijeaza". In cazul meu, de la un moment dat mi-am asumat integral atat metoda de lucru, cat si teoriile elaborate si dezvoltate, confruntarea cu comisia rezervand surpriza evaluarii acesteia.

Sedinta de prezentare a fost publica, au asistat cel putin 60 de persoane [ceea ce a fost consistent, pentru o prezentare de doctorat]. Procedura de sustinere este o formalitate tehnica, dar desfasurarea ei este flexibila si accepta forme diverse de prezentare. Am propus o prezentare multimedia cu text, imagine, film si sunet, in concordanta cu poetica subiectului. Referatele comisiei au fost pozitive,  cativa invitati din public au luat apoi cuvantul si au expus pareri al caror continut a fost de asemenea consistent pozitiv - acestia oferind o evaluare spontana a prezentarii publice [fata de membrii comisiei, care dispun de lucrare cu cel putin o luna inainte].

Ca si concluzie, atat demersul teoretic propus si studiat timp de 5 ani, cat si prezentarea in sine mi-au confirmat atat valabilitatea discursului, cat si a calitatii efortului depus in acest timp. Avantajul principal l-a constituit faptul ca domeniul studiat ma pasioneaza, lucrarea fiind o concluzie a anilor de cercetare, ca rezultat natural al unor informatii sintetizate pana in acest moment. Studiul continua, urmand sa imbunatatesc metodele de lucru si registrul lor de aplicabilitate.

[14.] Felicitari, atunci ! :) Sa inteleg ca de acum esti doctor... in fotografie sau in arhitectura?

Inainte de a ma identifica cu titluri care risca sa sune pretentios [dar care in cele din urma reflecta o specializare si isi gasesc un sens intr-un mediu universitar], sunt arhitect pasionat de oras si de fotografie. Interesul meu a fost sa cercetez acest instrument care mie mi-a deschis acele cai de intelegere a oamenilor si orasului si sa-l pun la dispozitia celor interesati de acest subiect - iar experienta mi-a aratat ca nu sunt putini. Pot afirma ca am patruns [si nu epuizat] tainele fotografiei din perspectiva utilizarii ei ca instrument de imbunatatire si sporire a competentelor profesionistilor orasului. In acelasi timp, pasionatii de fotografie urbana [de strada] pot afla unele raspunsuri [in cazul in care au acest interes] menite sa-i ajute in conturarea unui demers metodic. Fotografia de strada in sine este un gen foarte iubit, dar greu accesibil, din motive variate, atat tehnice cat si "umane".

[15.] Cand si unde vei publica lucrarea ?

Probabil o voi publica in doua etape succesive. In primul rand, in cadrul Universitatii de Arhitectura, tema fiind adresata [in varianta deja construita] arhitectilor si studentilor arhitecti, ca material didactic. Se va intampla anul acesta, cat mai curand. Intr-o etapa ulterioara, voi realiza o varianta "light", adresata "nespecialistilor" interesati de intelegerea orasului si de fotografie, in care voi sintetiza intr-o maniera simplificata conceptele de baza. Lucrarea este doar un punct de pornire pe care mi-am propus sa il aprofundez teoretic in perioada urmatoare, focalizand mai ales pe metoda si tehnica fotografica de investigare a orasului.

[16.] Si atunci aceasta a doua varianta, mai digerabila, sub ce forma urmeaza sa fie construita?

As prefera sa fie print, text insotit de imagini cu exemple cat mai consistente. Imaginea se priveste altfel intr-un print, insasi lucrarea se parcurge altfel, in tihna, fara a fi nevoit sa utilizezi un calculator.

[17.] Oricum, tu pari sa fii adeptul stilului de lucru ceva mai clasic. In continuare lucrezi doar pe film, nu-i asa? Cat de comod iti este acest procedeu de lucru ?

Tinand seama ca lucrez aproape exclusiv pe film, parerea se poate transforma usor in certitudine. Termenul “clasic” insa a devenit destul de incert in epoca digitalului. Eu la randul meu parasesc terenul clasic dupa expunere si developare, filmele fiind digitizate pentru a vedea lumina privitorului. Mediul internetului la randul sau impune acest mod de lucru. Expozitiile si publicatiile sunt o cale de a reveni partial la mediul "clasic", printul fiind acea suprafata palpabila in fata careia poti zabovi contemplativ, indiferent de viteza avansului tehnologic.

Imi este foarte comod sa lucrez pe film atata timp cat stiu ca am nevoie de film, cat timp ceea ce fac se exprima mai sensibil pe film si mai aproape de adevarul poetic, cat timp am aparate robuste care odata cu trecerea timpului devin parteneri de incredere [intr-o miscare opusa aparatelor digitale, consumabile]. Nu inseamna ca nu am incercat si mediul digital si mi-as permite sa vorbesc dintr-o convingere cu nuante fixe. Experienta m-a ajutat sa concluzionez ca filmul ramane acel mediu flexibil, ingust sau lat, color sau alb negru, cu o gama foarte larga de optiuni [de la mediul cromatic pana la tipul granulatiei], putin pretentios si foarte darnic.

Mai mult decat mediul asa-numit "clasic"  filmul trecand si el prin mediul digital al prelucrarii, de cele mai multe ori, notiunea de “lucru in mod clasic“ merita aprofundata. Lucrul pe film impune o anumita conduita fotografica, limitarea peliculei la 36, 24 sau 12 cadre fiind decisiva pentru felul in care fotograful isi construieste demersul tehnic. Imposibilitatea de a avea acces imediat la imagine, pe display, iti formeaza acea capacitate de "a vedea" mental imaginea, situatia si de a adapta actiunea fotografierii in timp real la nivelul perceptiei. Sincoparea gestului fotografic prin privirea reflexa a display-ului rupe foarte usor legatura mentala cu subiectul. Nu iau in calcul aici fotografia profesionista, care necesita verificarea rapida a rezultatului, referindu-ma strict la fotografia amatorilor pasionati - care nu ar trebui sa implice eliminarea erorilor [din care ai doar de invatat] sau necesitatea de a dispune de imagini intr-un timp foarte scurt. Lucrul pe film readuce timpul in discutie, te ajuta sa constientizezi aceasta dimensiune mult mai usor. Pe langa timpul dedicat fotografierii exista timpul developarii, al procesarii, al decantarii, al reflectiei, gestul fotografic nefiind menit in primul rand crearii de imagini, ci intelegerii si cunoasterii subiectului fotografiat si nu in ultimul rand cunoasterii de sine.

[18.] Sa inteleg ca developezi singur imaginile, la tine acasa?

Mi-am propus la un moment dat, dupa ce am patruns tainele developarii alaturi de cativa prieteni pasionati si deja cunoscatori ai procesului chimic, sa o fac eu insumi. Am ales insa sa ma ocup doar de scanare, preferand sa le incredintez specialistilor atat filmele color [care necesita oricum un procedeu automat de care eu nu pot dispune] cat si pe cele alb-negru.

[19.] Cum de nu ai simtit nevoia de a te autopromova printr-un site personal? Din cate stiu, ai doar conturi pe DeviantArt, Deviant Portfolio si inca cateva situri de acest gen.

Este o intrebare care imi este adresata des.  Nefiind fotograf profesionist, nu am simtit nevoia de a fi gasit intr-un loc unde sa existe o informatie structurata intr-un anumit fel pentru potentiali clienti. Un site personal este probabil un loc in care iti poti organiza fotografiile intr-un mod ordonat si lizibil. Pe de alta parte, mediul internet este unul al unei libere circulatii a informatiilor si ideilor astfel incat mi s-a parut mai simplu ca imaginile mele sa "circule" in diverse galerii si medii diferite [atat .ro cat si .com], iesind mai degraba in intampinarea potentialilor privitori si nu asteptandu-i pe acestia sa vina catre mine. Fotografia mea este destinata acelora care degusta in general fotografia, ea putand fi accesata indiferent de amplasarea sa. O simpla cautare Google deschide toate aceste sertare cu imagini sau orice alt gen de informatie, pentru cei interesati, mediul internet functionand ca un loc al memoriei si experientei colective.  

[20.] Ce proiecte ai in plan pentru viitorul apropiat?

In prezent lucrez la editarea lucrarii de doctorat, in vederea publicarii sale. In acelasi timp pregatesc ceea ce-si doreste a fi un ghid al traseelor de plimbare prin Bucuresti, un mic studiu de piata aratand interesul multor persoane pentru o astfel de lucrare. Orasul pare dificil de parcurs si impune multe bariere care nasc dezorientarea si in acelasi timp o reticenta cu privire la dezvaluirea spiritului sau pozitiv. Aceste aspecte au rezultat in timp, multe persoane - inclusiv straini [de Romania dar si de oras] marturisind dificultatea de a-l parcurge si de a-l descoperi. In ultimii cinci ani una din activitatile mele a fost orientata catre evidentierea acelor locuri si un mod de parcurgere care sa-i dezvaluie detaliile nevazute si spiritul urban, eu insumi - ca bucurestean - aflandu-ma in cautarea acestor aspecte. Acest gen de abordare se poate extinde si pentru cazul altor orase din Romania, Bucurestiul nefiind singurul meu subiect de studiu. Planuiesc si editarea unui album de fotografie care sa cuprinda "povestile oraselor", ca si concluzie fotografica a activitatii mele din ultimii cinci ani, pentru ca cele mai bune imagini sa paraseasca mediul internet si sa-si afle locul in paginile unei publicatii dedicate. Mi-am propus de asemenea continuarea expeditiilor fotografice in medii diverse, atat in tara cat si in strainatate. 

www.veftenie.daportfolio.com

Interviu realizat de Ioana Filipas